ARHIVELE SECRETE DE LA VATICAN. Documentele din cel de-Al Doilea Război Mondial, despre deciziile lui Papa Pius al XII-lea și Holocaust, au fost desecretizate

ARHIVELE SECRETE DE LA VATICAN. Documentele din cel de-Al Doilea Război Mondial, despre deciziile lui Papa Pius al XII-lea și Holocaust, au fost desecretizate
FOTO - Arhivă
Publicat: 02/03/2020, 16:55
Actualizat: 02/03/2020, 19:31

Vaticanul deschide, luni, arhivele secrete ale lui Pius al XII-lea, suveranul pontif din cel de-Al Doilea Război Mondial acuzat în repetate rânduri că a preferat să închidă ochii la atrocitățile comise de naziști față de evrei, scrie BBC News.

Documentele vor fi iniţial disponibile unui număr de peste 200 de cercetători care au solicitat să le studieze și se așteaptă să lămurească pentru totdeauna de ce nu a reușit Biserica Catolică să joace un rol mai activ împotriva Holocaustului, scrie Mediafax.

Cercetătorii au solicitat în mai multe rânduri accesul la arhivele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a identifica măsurile luate de Papa Pius al XII-lea (1939 – 1958) împotriva Germaniei naziste în legătură cu uciderea evreilor. Biserica catolică a fost chiar acuzată de tăcere complice.

„Am hotărât ca deschiderea arhivelor Vaticanului pentru perioada în care a fost în funcţie Pius al XII-lea să aibă loc pe 2 martie 2020″, a anunţat Papa Francisc anul trecut.Data marchează împlinirea a 81 de ani de când Eugenio Pacelli a devenit Papa Pius al XII-lea, potrivit The Guardian.

„Biserica nu se teme de istorie”, a adăugat la momentul respectv Papa Francisc, amintind că mandatul lui Pius al XII-lea a coincis cu „unul dintre cele mai triste şi mai întunecate momente ale secolului al XX-lea”.

Liderul Bisericii Catolice a spus că a luat această hotărâre după ce a înţeles că o cercetare istorică serioasă va putea să pună „într-o lumină corectă, cu criticile de rigoare, momentele de slavă ale acestui papă ca şi, fără îndoială, clipele de probleme grave şi hotărâri chinuitoare, de preocupare creştină şi umană”.

Papa Pius al XII-lea a fost criticat pentru că nu a condamnat mai răspicat uciderea evreilor în timpul regimului nazist.

Oficial, Vaticanul a păstrat o poziţie neutră în timpul războiului. Unii istorici spun că Pius al XII-lea a salvat zeci de mii de evrei italieni, dând indicaţii mănăstirilor să îi adăpostească. Într-un interviu, Papa Francisc a arătat că fostul papă a ascuns evrei în Castelul Gandolfo, reşedinţa papală din apropierea Romei: „Acolo, în camera papei, pe patul său, s-au născut 42 de copii, copii evrei ai persoanelor prigonite care se adăposteau acolo”.

Potrivit episcopului Sergio Pagano, şefului arhivelor de la Vatican, pregătirile pentru acest eveniment au început în timpul pontificatului lui Benedict al XVI-lea, predecesorul lui Francisc, în 2006.

Potrivit publicaţiei L’Osservatore Romano, Vaticanul a sperat că toate demersurile vor fi încheiate până în 2015, însă numărul mare al documentelor şi lipsa de personal a provocat mari întârzieri. Pagano a afirmat că râvna arhivistică pentru „o perioadă decisivă pentru biserică şi pentru lume” va permite istoricilor să descopere „strădaniile supraomeneşti ale umanismului creştin”.

Francisc a afirmat că, după studiul arhivelor din timpul războiului, deciziile fostului papă pot să pară unora ca „reţinute”, dar erau tentative „de a păstra, în vremuri de profund întuneric şi cruzime, flacăra plăpândă a iniţiativelor umanitare, a diplomaţiei discrete, dar laborioase”.

Foştii suverani pontifi Ioan al XXIII-lea (1958 – 1963), Paul al VI-lea (1963 – 1978) şi Ioan Paul al II-lea (1978 – 2005) au fost deja declaraţi sfinţi, dar beatificarea lui Pius al XII-lea, primul pas pentru recunoaşterea sfinţeniei în catolicism, este un proces care întârzie din cauza controverselor legate de mandatul său din timpul războiului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice...
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Oamenii de știință de la NASA au găsit tunelurile unui „oraș secret” sub gheața din...